Ziua eroilor

Ziua eroilor

   În fiecare an, în a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, societatea românească sărbătoreşte Ziua Eroilor, eveniment prin care sunt comemoraţi toţi eroii neamului care, prin sacrificiul lor, au făcut posibilă dobândirea şi păstrarea independenţei naţionale, a unităţii statale, apărarea suveranităţii naţionale, menţinerea ordinii de drept şi a siguranţei naţionale.

În spiritul principiului de cinstire a eroilor patriei, prin Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, Zilei Eroilor i s-a conferit statutul de sărbătoare naţională, astfel continuând o tradiţie românească statornicită în perioada de după Primul Război Mondial.

Experienţa teribilă a acestei conflagraţii, care a generat un număr de victime cu mult peste tot ceea ce se înregistrase în istoria conflictelor de până atunci, a determinat naţiunile să găsească forme adecvate de doliu şi de comemorare pentru a-şi cinsti eroii.În acest sens, au fost amenajate memoriale şi cimitire de război, a luat naștere, astfel, proiectul de amenajare a Mormântului Ostaşului Necunoscut, au fost expuse pe clădirile publice plăci cu listele nominale ale morţilor şi, nu în ultimul rând, a fost decretată o zi specială de comemorare a eroilor neamului.

În România, prin Decretul-Lege nr. 1693 din 04 mai 1920, pentru omagierea eroilor patriei a fost decretată Ziua Eroilor, sărbătoare naţională celebrată în Ziua Înălţării Domnului, cu mare fast naţional.

Aşa cum se arată în documentele epocii, această sărbătoare avea menirea de a „pătrunde în conştiinţa întregului românism ca fiind expresia cea mai desăvârşită a sufletului nostru naţional […] Cultul lor, al morţilor glorioşi, este o datorie de seamă a celor ce supravieţuiesc din generaţia de sacrificiu a României Mari. Morţii nu mai pot vorbi şi nu se mai pot bucura de rostul jertfei lor; dar cei vii, care se bucură de lumina libertăţii, care în rândul întâi cei sacrificaţi ne-au dat-o, se cuvine să preţuiască această jertfă supremă: moartea pentru binele tuturor”.

În această zi erau comemoraţi toţi eroii neamului românesc, din toate timpurile, precum şi toţi eroii căzuţi pe teritoriul statului român, fără deosebire de naţionalitate sau confesiune, România devenind astfel primul stat care a acordat cele mai mari înlesniri şi i-a asimilat pe eroii străini celor naţionali.

Ansamblul de măsuri luate de statul român pentru comemorarea şi protejarea mormintelor eroilor români şi de alte naționalități, înhumați pe teritoriul naţional, a constituit o responsabilitate pe care România şi-a asumat-o juridic prin semnarea tratatelor de pace semnate, în cadrul Conferinţei de pace de la Paris (din perioada 18 ianuarie 1919 – 21 ianuarie 1920), de Puterile Aliate cu statele învinse în război: cu Germania – Tratatul de la Versailles (28 iunie 1919), cu Austria – Tratatul de la Saint-Germain en Laye (10 septembrie 1919), cu Bulgaria – Tratatul de la Neuilly sur Seine (27 noiembrie 1919), cu Ungaria – Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920) și cu Turcia – Tratatul de la Sevres (10 august 1920).

Comemorarea eroilor a constituit, în primul rând, un gest de recunoştinţă a statului român, aşa cum se arăta într-un apel către toţi românii: „sunt fără număr vitejii şi martirii căzuţi în văile munţilor, în largul câmpurilor de luptă şi în lagărele de robie ale străinătăţii, departe de căminele lor, unde mamele şi copiii lor îi plâng, fără să le ştie mormântul. Acum când Patria noastră Mare, liberă şi mândră cum au visat-o strămoşii noştri, s-a desăvârşit în marginile idealului naţional, se cade să ne gândim cu pietate la toţi acei care şi-au dat viaţa pentru gloria ei”.

De-a lungul perioadei interbelice, Ziua Eroilor a fost sărbătorită pe tot cuprinsul ţării şi în străinătate, prin organizări de Te Deum-uri, procesiuni, serbări cu caracter naţional, la care participau toate instituţiile statului si cele particulare, fără deosebire de religie sau origine etnică. Festivităţile din ţară se desfăşurau pe baza unui program aprobat de Consiliul de Miniştri, după propunerea unei comisii formată din reprezentanţii ministerelor de Război, Interne, Instrucţiune Publică, Culte si Arte, ai Comandamentului Corpului de Jandarmi şi ai Societăţii „Cultul Eroilor”.

Pentru cinstirea militarilor căzuţi la datorie şi comemorarea glorioaselor acte de eroism naţional, la nivelul fiecărei primării comunale era întocmită şi păstrată la loc de onoare o „Carte de Aur”, în care erau înscrise numele tuturor eroilor de război locali, precum şi diferite texte elogioase la adresa acestora.  Pentru eroii români căzuţi în străinătate, „Cartea de Aur” era depusă la Legaţia Română.

În al Doilea Război Mondial, de la terminarea căruia s-au împlinit anul acesta 75 de ani, sângele jertfit de către bravii eroi români a înroşit din nou teritoriul naţional şi continentul european. Din Caucaz (Federaţia Rusă), în est, şi până la Brno (Republica Cehă), în vest, faptele de arme ale acestor admirabili ostaşi au pătruns adânc în conştiinţa întregului neam românesc, ca fiind expresia cea mai desăvârşită a eroismului naţional.

Amintirea lăsată de sacrificiul tuturor acestor păzitori ai hotarelor româneşti, morţi la datorie în serviciul Armatei Române în toate conflictele la care România a participat, în calitate de beligerant, de la formarea statului român modern, se păstrează în miile de cimitire şi monumente de război amenajate în România şi în străinătate.

Într-un apel către toţi „fii României Mari”, Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război” preciza că, „prin aceste monumente, semănate în largul pământ al Patriei şi peste hotarele ei, vom da grai morţilor noştri scumpi”. Aceştia erau îndemnaţi să-şi aducă „obolul cel mai modest (…) pentru cultul morţilor noştri glorioşi”, deoarece „singurul nostru prinos de recunoştinţă este să înfrumuseţăm aceste morminte răsleţe cu monumente de artă care să vorbească generaţiilor următoare despre fapta glorioasă a celor ce dorm sub ele somnul veşnic”.

În perioada anilor 1948-1989, tradiţia sărbătoririi  Zilei Eroilor a fost întreruptă brutal de către regimul comunist, fiind reluată după anul 1990, odată cu reintroducerea în sistemul de valori ale societăţii româneşti a tradiţiilor militare interbelice. Astfel, prin Legea nr. 48 din 30 mai 1995 privind proclamarea Zilei Eroilor, Ziua Eroilor a redevenit sărbătoare naţională, festivităţile din această zi solemnă desfăşurându-se, în ţară şi străinătate.

Sărbătorirea Înălțării Domnului și Zilei Eroilor din acest an coincide, din păcate, cu o perioadă de grea încercare a societăţii româneşti, care, asemenea multor state ale lumii, este afectată de o criză majoră de sănătate publică, determinată de pandemia de coronavirus (COVID-19). În acest război cu un inamic invizibil, locul eroilor din linia întâi a tranşeelor de pe câmpurile de luptă a fost luat de eroii din prima linie de apărare în faţa virusului mortal: personalul medical militar şi civil din spitalele de boli infecţioase, care merită toată admiraţia şi respectul cetățenilor, care îşi pun toată încrederea privind combaterea pandemiei în abnegaţia şi puterea de sacrificiu a discipolilor lui Hippocrate.

În această perioadă, date fiind măsurile excepţionale luate la nivel naţional şi internaţional pentru combaterea pandemiei, Ziua Eroilor nu poate fi celebrată, conform tradiţiei, prin ceremonii oficiale organizate în locurile reprezentative şi cu mare încărcătură simbolică pentru sacrificiul făcut de eroii ţării. Cu toatea acestea, fiecare dintre noi îşi poate exprima recunoştinţa pentru eroii neamului, individual, printr-un moment de reculegere şi, mai ales, de reflecţie asupra următorului citat – reprodus din „Cartea de Aur” a unuia dintre monumentele eroilor de pe teritoriul național: „Legenda spune, că pentru zidirea Mânăstirii Curtea de Argeş a trebuit jertfirea unei vieţi, a soţiei meşterului Manole. (…) pentru zidirea României Mari am jertfit 800.000 de vieţi, plus un cortegiu de 125.000 de invalizi, 320.000 văduve de război, 350.000 orfani de război, plus încă multe răni care sângerează şi azi. Măsuraţi cu mintea şi cu sufletul această enormă jertfă! Vedeţi dar că, arhitecţii care au construit România Mare, i-au pus temelii solide, sprijinite întâi pe sfânta, prea sfânta dreptate, apoi pe cea mai mare jertfă de vieţi pe care a adus-o vreodată neamul nostru.[…] Avem, şi aveţi sacra datorie de a păstra neştirbită moştenirea lăsată. Aşa ne poruncesc cei ce  s-au sacrificat pentru înfăptuirea ei”.

prof. Andrieș Marius