DRAGI COPII ȘI PĂRINȚI, STIMAȚI COLEGI, DOMNULE PRIMAR!
Salut cu bucurie prezența tuturor la acest ceas de sărbătoare!
Îi salut bucuroasă pe cei mai mici nou veniți în familia noastră, elevii clasei pregătitoare!
Adresez cu bucurie un bine ați revenit celorlalți elevi după o vacanță binemeritată, în care suntem siguri că v-ați încărcat bateriile și sunteți gata de startul noului an școlar.
Iată-ne așadar la un nou început în care ne recompunem, ne redescoperim, ne replicăm gândurile pozitive. Visăm și ne facem planuri fezabile pentru realizarea viselor.
Fie ca în noul an să luăm cu noi cele bune și să le multiplicăm, să eludăm și să uităm cele rele și să avem în față esențialul: copiii – ca cea mai importantă investiție a noastră: părinți, educatori, învățători, profesori, autorități locale.
În ce mă privește vă asigur pe toți de alocarea necondiționată a tuturor resurselor de competențe, experiențe și energii de care dispune corpul profesoral al școlii noastre.
Stimați părinți! Cu toții cunoaștem realitățile socio-economice ale vremurilor pe care le trăim, când pseudomodelele ne-au invadat inducând derută și confuzie, generând idei false despre necesitatea și rolul educației în construcția viitorului copiilor. Fiți, deci aproape de copiii dumneavoastră zi de zi, îndemnându-i să-și desăvârșească educația și formarea.
Numai astfel vor merge cu capul sus în lume și vor avea parte de respect.
Dragi copii! Nu există construcție mai importantă a omului decît aceea a propriei personalități. ÎNVĂȚAȚI! Doar prin carte veți putea să vă croiți și să vă controlați propriul drum în viață.
Acum, această activitate nu implică costuri, necesită doar timp, efort, răbdare, respect, perseverență. Așadar, respectați-vă și iubiți-vă mai întâi pe voi înșivă și apoi pe cel de alături ca pe voi înșivă.
Dragi colegi! Cea mai mare satisfacție a profesorului este să se vadă depășit de propriul elev. Dar aceasta nu ca urmare a unei autosuficiențe sau coborâri de standarde. Să păstrăm vie flacăra cunoașterii! Să facem din elevii noștri ”torțe care să ardă”, să descoperim aptitudini și să deschidem drumuri copiilor noștri! Nepărăsind jaloanele profesiei noastre cu siguranță ne vom bucura de respectul părinților, al copiilor, al comunității în general.
Domnule Primar! În calitatea dumneavoastră de reprezentant al acestei comunități aveți onoarea și posibilitatea să contribuiți la formarea viitorului comunității prin crearea de condiții cât mai bune în școlile noastre.
SUS S-AVEM INIMILE! Așadar dragoste și conștiință.
Tuturor vă doresc un an școlar plin de realizări, sănătatea și spor la toate!
DIRECTOR,
Prof. Elena Perța